Astăzi, de Ziua orașului Călimănești, având în vedere condițiile impuse de criza de sănătate pe care o traversăm, mi-a făcut o deosebită plăcere să merg acasă la cetățenii din localitate care, în acest an, au împlinit 50 de ani de căsătorie, să îi felicit și să fiu alături de ei la această aniversare. Ne-am bucurat împreună de revedere și ne-am adus aminte de modul deosebit în care s-au desfășurat în anii trecuți evenimentele dedicate zilei orașului, dar și aniversării a 50 de ani de căsătorie, de trăire în credință, respect reciproc și bună înțelegere a preceptelor morale ale familiei.
Avem toată încrederea că în viitorul cel mai apropiat, 20 mai 2021, vom putea invita două generații de aniversați – una din acest an și una de anul viitor – pentru a sărbători împreună într-un cadru deosebit, la Mănăstirea Cozia.
Cetățenilor orașului Călimănești, tuturor celor care și-au legat viața de acest loc minunat, le urez încă o dată: La mulți ani și multă sănătate!
Primar,
Dr. Florinel Constantinescu
Comentează