Autentificare

Proiecte de hotărâri în dezbatere publică

În conformitate cu prevederile articolului 39 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu prevederile Legii nr. 43/2026 a bugetului de stat pe anul 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 242/27.03.2026, aducem la cunoştintă publică, prin publicare pe site-ul institutiei www.primaria-calimanesti.ro Sectiunea Dezbatere Publică:

Proiectul bugetului local al oraşului Călimăneşti, bugetul instituţiilor publice şi activitaţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, precum şi lista de investiţii finanţată din bugetul local pentru anul 2026.

Documentaţia aferentă include:

  • Proiectul de hotărâre nr. 32 din 14.04.2026;
  • Referatul de aprobare, înregistrat sub nr, 8804 din 14.04.2026;
  • Anexe.

Cetăţenii interesati pot depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării, respectiv până la data de: 28.04.2026, ora 1600., cu titlul "Amendament buget 2026":

  • la registratura institutiei, oraş Călimăneşti, strada Calea lui Traian, nr. 380, judetul Vâlcea;
  • ca mesaj electronic la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • prin poştă la adresa: Primăria oraşului Călimăneşti, oraş Călimăneşti, strada Calea lui Traian, nr. 380, judetul Vâlcea.

Data dezbaterii publice, precum şi locul desll!şurării acesteia vor fi anunţate ulterior, prin afişare la sediul primarei oraşului Călimăeşti, strada Calea lui Traian, nr. 380 şi pe pagina de internet www.primaria-calimanesti.ro - Secţiunea Dezbatere Publică.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Buget, Finanţe, Contabilitate, Salarizare, persoană de contact Ciutu Daniela, consilier în cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Călimăneşti, telefon 0250.751.063.


Articole importante din această categorie