O nouă zonă verde a fost creată în oraşul Călimăneşti. Poiana lui Căliman face legătura dintre Călimăneşti şi Căciulata. Un teren degradat va fi redat, astfel, staţiunii Călimăneşti-Căciulata ca un punct de atracţie şi relaxare.
Proiectul ”Construire – reabilitare zonă verde Poiana lui Căliman, Călimăneşti, judeţul Vâlcea” este realizat cu fonduri europene, finanţat prin Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.2 din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
Denumirea zonei face legătura cu un conducător de obşte din secolul V, Căliman, care-şi păştea animalele pe această poiană şi care a observat că ele nu se mai îmbolnăvesc de boala picioarelor, cunoscută în acea perioadă.
Ideea implementării acestui proiect a plecat de la legenda conform căreia: „Un cioban s-a spovedit călugărilor Mânăstirii Cozia, afirmând că s-a vindecat de <<metehnele trupului>> scăldându-se într-un lac din <<câmpul lui Căliman>> şi crede că acest lac are <<puteri cereşti din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile rănite s-au vindecat>>. Călugării au verificat mărturia ciobanului şi au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde <<cură piatra pucioasă>>. Însuşi ctitorul Mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit şi s-a tratat aici la bătrâneţe. Mai târziu a venit spre vindecare şi urmaşul său Matei Basarab”.
Prin proiectul „Poiana lui Căliman”, administraţia locală a oraşului Călimăneşti a dorit să creeze material această legendă prin statui la mărime naturală a unor cai care trec printr-o apă, apa respectivă fiind reprezentată de o cascadă. Proiectul este în derulare şi va fi finalizat în acest an.
Noul parc se întinde pe o suprafaţă de 4.150 mp şi are numeroase specii de arbori şi arbuşti, adaptate condiţiilor climatice locale. Locuitorii oraşului, dar şi turiştii se vor bucura de o zonă de relaxare, un loc de joacă pentru copii, de un foişor dotat cu bănci şi mese de şah, alei pavate şi un sistem de iluminat fiabil şi eficient energetic în interiorul zonei.
Atracţia noului parc vor fi desigur cei 7 cai, sculpturi de gradină în mărime naturală. Întreţinerea spaţiului verde nou creat se va face printr-un sistem de irigaţii modern.
Valoarea totală a proiectului este de 4.153.788,94 lei.