Autentificare

Informații de actualitate

Știri din activitatea orașului Călimănești

Trei familii din Călimănești, Jiblea Veche și Jiblea Nouă au beneficiat de banii obţinuţi din vânzarea mărţişoarelor şi produselor lucrate manual cu multă dragoste şi pricepere de către elevii unităţilor de învăţământ din localitate pentru Expoziția „Primăvara în sufletul copiilor”, care s-a desfășurat în perioada 26 februarie – 10 martie 2020. Din suma strânsă, 2122 lei, s-au cumpărat alimente și rechizite școlare pentru cele trei familii fără posibilități materiale, aflate în evidența Biroului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei oraşului Călimăneşti. Totul a fost posibil cu implicarea copiilor și elevilor din unitățile de învățământ de pe raza orașului Călimănești, a dascălilor, a Parohiilor Călimănești II și Jiblea Veche, precum și a celor care s-au alăturat expoziției prin donații:  artistul plastic Viorel Voinea (tablouri), Epox Rodesign (obiecte de design interior cu licheni stabilizați și rășină exposidică), Publicația Cozia-Info (bijuterii by Viorica Vlașcu), Clubul Seniorilor. Prin grija Serviciului Turism, Cultură, Agrement și a Biroului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei oraşului Călimăneşti, joi, 12 martie 2020, cele trei familii aflate în dificultate au primit alimentele și rechizitele școlare. Primăria orașului Călimănești mulțumește tuturor pentru implicare.


Articole importante din această categorie