Având în vedere condiţiile meteorologice specifice sezonului rece şi riscurile majore generate de formarea ţurţurilor de gheaţă pe clădiri, a gheţii pe aleile de acces în instituţie, pe platourile interioare şi altele, aferente instituţiei, atragem atenţia asupra necesităţii respectării măsurilor de siguranţă pentru prevenirea accidentelor.
Măsuri de precauţie pentru personal:
- Angajaţii şi/sau cetăţenii sunt sfătuiţi să circule pe mijlocul trotuarelor, la distanţă de clădiri, pentru a evita riscul căderii gheţii sau al ţurţurilor;
- De asemenea, este necesară o atenţie sporită în zonele cu copertine, balcoane, aparate de aer condiţionat sau alte structuri unde se pot acumula zăpadă şi gheaţă;
- Angajaţilor le este interzis, să circule în zona gheţuşurilor, pe aleile instituţiei, alergarea pe alei, platourile adiacente, pentru a prevenii dezechilibarea şi implicit căderea pe aceste suprafeţe, care ar putea avea consecinţe grave;
- Personalul de întreţinere are obligaţia de a curăţa aleile şi platourile de zăpadă şi/sau gheaţa formată, precum şi de folosirea materialului antiderapant.
Responsabilităţi legale:
Conform legislaţiei în vigoare, responsabilitatea îndepărtării ţurţurilor şi gheţii, revine:
- Administratorilor, care au obligaţia de a da dispoziţiile necesare pentru a curăţa trotuarele din faţa imobilelor şi a platourilor aferente;
- Personalul de întreţinere, este responsabil pentru îndepărtarea ţurţurilor de pe acoperişurile imobilelor, precum şi pentru curăţarea zăpezii şi/sau gheţii şi semnalizarea zonelor periculoase, de folosire a materialului antiderapant.
- Societățile comerciale care funcționează în clădirile adiacente instituției, acestea au responsabilitatea curăţării trotuarelor şi asigurării siguranţei personalului pe durata programului de funcţionare.
În situaţiile în care siguranţa personalului este pusă în pericol, iar administratorii nu pot interveni, vă recomandăm să apelaţi numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia pompierilor.
Îndepărtarea ţurţurilor de gheaţă şi/sau a gheţii:
Siguranţa trebuie să fie prioritară. Intervenţiile se vor face exclusiv de la distanţă, evitând expunerea directă la căderea gheţii, fie de la nivelul solului, fie de la ferestre sau acoperişuri.
Se recomandă utilizarea unor unelte adecvate, precum un băţ lung şi solid sau un ciocan de cauciuc, pentru desprinderea ţurţurilor începând de la bază.
Îndepărtarea ţurţurilor trebuie realizată gradual, bucată cu bucată, fără a încerca desprinderea simultană a acestora.
Respectarea acestor măsuri contribuie la protejarea vieţii şi sănătăţii cetăţenilor şi la prevenirea incidentelor nedorite în sezonui rece.
Siguranța personalului este o responsabilitate a instituției!
* BAZA: Ordonanţa de urgenţă nr. 99 din 29 iunie 2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.