Autentificare

Compartimentul de Asistență Socială

Părinţii au îndatorirea de a administra cu bună-credinţă bunurile copilului, precum şi de a-l reprezenta/asista pe minor în actele juridice. Dacă aceste acte sunt însă acte de dispoziţie (participare la dezbatere succesorală, vânzare-cumpărare, acceptare donaţie etc.), părinţii au nevoie şi de autorizarea autorităţii tutelare de la domiciliul minorului. În acest caz, notarul public sau părintele interesat solicită emiterea, de către Primar, a unei dispoziţii prin care minorul în cauză să fie autorizat să încheie actul juridic respectiv.

Lista cu documentele ce trebuie prezentate:

  • copii acte identitate minor şi părinţi
  • copie certificat deces (în cazul dezbaterii succesorale)
  • actul de proprietate asupra imobilului care urmează să fie dobândit / înstrăinat
  • copie act identitate curator special
  • adeverinţă medic de familie pentru curatorul special sau pentru părintele care va reprezenta / asista minorul (din care să rezulte că nu este în evidenţă cu boli neuropsihice)
  • declaraţia – dată în faţa funcţionarului DPS – a curatorului special din care să rezulte că este de acord să-l reprezinte / asiste pe minor la încheierea actului juridic, precum și că nu are cazier judiciar
  • declaraţiile – date în faţa funcţionarului DPS –  ale părinţilor şi minorului peste 14 ani prin care să-şi exprime acordul privind încheierea actului, precum și privind persoana care-l va reprezenta / asista pe minor.